Fri. Dec 4th, 2020

PERCHEZIȚII DOMICILIARE EFECTUATE DE POLIȚIȘTII SERVICIULUI ARME, EXPLOZIVI ȘI SUBSTANȚE PERICULOASE

1 min read

În această dimineață, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, cu sprijinul cu sprijinul specialiștilor din cadrul Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase a Inspectoratului General al Poliției Române, au efectuat 5 percheziții domiciliare la adrese de pe raza localităților Murgeni și Zorleni, județul Vaslui.
Astăzi, 12 septembrie a.c., peste 40 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au pus în executare 5 mandate de percheziţie domiciliară emise de către judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Bârlad.
Activitățile au fost desfășurate în cadrul a 3 dosare penale instrumentate de polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Vaslui, înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și amenințare.
Până în prezent a fost depistată și ridicată în vederea cercetării o armă neletală supusă notificării, deținută fără drept.
Cercetările sunt continuate pentru administrarea probatoriului și stabilirea cu exactitate a activității infracționale derulate în cauză.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul a 12 jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.