Thu. Sep 24th, 2020

Portret de candidat

12 min read

Alin SILITRĂ candideaza pentru funcția de primar al Vasluiului

Alin Silitră este unul dintre cei care va candida pentru functia de primar al municipiului Vaslui. Tanarul are 37 de ani, este căsătorit, are doi copii si a absolvit al Facultatea de Drept din cadrul Universității „Al. I. Cuza”–Iași, promoția 2006. In acest moment exercita funcția de executor judecătoresc în municipiul resedinta de judet – competență pe raza Curții de Apel Iași. In acelasi timp este membru fondator al Uniunii Salvati Romania (USR) Vaslui şi vicepreședinte al Biroului Județean-USR Vaslui.
Silitră spune ca si-a propus sa candideze ”DIN DORINȚA DE A REVITALIZA MUNICIPIUL VASLUI”, care seamănă tot mai mult cu o societate în prag de insolvență, căreia îi trebuie urgent un plan de redresare.

”VASLUIUL ARE NEVOIE DE O SCHIMBARE DE PARADIGMĂ”, pentru ca în el să se poată şi trăi efectiv, nu doar locui decent.

Vasluiul trebuie readus la condiţia unei comunităţi funcţionale, în care veniturile din privat să poată concura cu cele din sectorul bugetar, iar nevoia de protecţie socială să scadă natural, concomitent cu creşterea nivelului de trai şi a puterii de cumpărare.
Viziunea şi strategia noastră se circumscriu ideii de revitalizare a municipiului Vaslui, prin implementarea de politici publice dinamice, care să dezvolte economia locală, astfel încât mediul privat să prospere şi să apară noi locuri de muncă bine plătite, care să stopeze exodul populaţiei active şi chiar să stimuleze întoarcerea acasă a cetăţenilor plecaţi la studii sau în căutarea unui job.
Întrucât resursa financiară proprie e limitată, se impune focusarea pe atragerea de fonduri europene, sens în care va trebui să începem să şi investim banii europeni, nu doar să îi cheltuim static. Acești bani trebuie să aibă impact în dezvoltarea economiei locale.

ATRAGEREA DE INVESTITORI ESTE VITALĂ

Indiferent de cât beton toarnă sau de câte flori plantează o administrație publică, fără un sector privat diamic, nu va exista dezvoltare locală, motiv pentru care considerăm că ar fi oportună cooptarea unui City Manager, pentru administrarea profesionistă a municipiului sau măcar desemnarea unuia dintre viceprimari, în vederea îndeplinirii unor astfel de atribuţii, în fruntea listei noastre de consilierii locali existând astfel de specialişti.
Sistemul “City Manager” reprezintă implementarea managementului profesionist în conducerea unui oraş. Este un sistem folosit în Statele Unite şi în Europa de Vest de aproape 100 de ani.
Un city manager (administrator public) este responsabil pentru controlul operaţiunilor derulate de municipalitate şi pentru implementarea măsurilor adoptate de consiliul local. El acţionează asemenea unui CEO (chief executive officer) care acordă servicii de management profesionist şi în general asigură normala si eficienta dezvoltare a activităţilor municipalităţii.

Proiectele noastre de dezvoltare vor fi ordonate după următoarele priorități:

PRIORITATEA 0: INVESTIȚIILE
PRIORITATEA 1: FONDURILE EUROPENE
2: CONECTIVITATEA ȘI MOBILITATEA
3: CALITATEA VIEȚII ŞI A LOCUIRII
4: EDUCAŢIE , CULTURĂ şi SPORT
5: SĂNĂTATE ŞI MEDIU
6: SOCIAL
*INTEGRAREA ACESTORA LA NIVEL DE ZONĂ METROPOLITANĂ ȘI JUDEȚEAN

ÎN MATERIE DE DEZVOLTARE ECONOMICĂ ŞI STIMULARE A MEDIULUI DE AFACERI SE IMPUN:

Dezvoltarea infrastructurii de business prin:Crearea unei direcţii specializate pentru stimularea afacerilor, în cadrul primăriei;

Cooperarea autorităţilor locale cu antreprenorii, A.J.O.F.M. şi şcolile profesionale, pentru prognozarea necesarului de muncitori calificaţi, în vederea adaptării la acesta a programelor educaţionale;

Stimularea investițiilor productive prin reindustrializare, bazată pe un parteneriat între guvern și autoritățile locale, al cărui obiectiv este atragerea de investiții private, în acord cu strategia europeană de reindustrializare și de stimulare a relocării companiilor manufacturiere înapoi în Europa. Se va acorda prioritate stimulării dezvoltării economiei locale curate și bazată pe digital și tehnologie avansată;

Dezvoltarea de ecosisteme antreprenoriale și industriale locale prin crearea de structuri de afaceri de tip hub/cluster/parcuri industriale și tehnologice și punerea la dispoziție a infrastructurii necesare de transport, a terenurilor sau clădirilor special amenajate, acordarea de înlesniri fiscale şi acces facil şi subvenţionat la utilităţi publice pentru atragerea de investitori;

Dezvoltarea Vasluiului ca un satelit al Iaşiului, prin atragerea de investiţii, cu precadere in sectorul IT, dar şi în alte domenii de vârf, gen Continental, Amazon sau Delphi;

*În acest sens, amplasamentul fostei unităţi militare, din Vaslui, poate fi un veritabil nucleu de regenerare urbană, fiind pretabil, spre ex. deschiderii, in regim de colaborare cu facultăţile de profil, de la universităţile ieşene, respectiv cu firmele de IT cu care acestea colaborează, la rândul lor, a unor secţii ale respectivelor facultăţi şi a unor puncte de lucru, în care tinerii vasluieni, pasionaţi de domeniu, să se poată forma şi lucra, fară să mai fie nevoiţi să părăsească Vasluiul, ci dimpotrivă, să investească, pe plan local, banii câştigaţi.

PRIORITATEA 1: FONDURILE EUROPENE

Pentru exercițiul financiar 2021-2027 fondurile vor fi alocate pe mai multe politici mari de dezvoltare: ”Europa inteligentă” vizează dezvoltarea economică inteligentă, pentru care va fi acordat un procent de 35% din fondurile comunitare.

Pentru programul ”Europa ecologică” se vor acorda 30% din fonduri;

”Europa conectată” privește regândirea orașelor care radiază dezvoltare în viitor.

Întrucât banii pentru infrastructură vor fi mai puțini, ar trebui să ne preocupe dezvoltarea economică.

Atragere de fonduri europene poate fi făcută din Planul UE de relansare post-Covid19, precum și din fondurile structurale, Fondul pentru o Tranziție Justă, Pactul Verde și alte programe. România va beneficia de peste 70 de miliarde de euro în următorii 7 ani iar o mare parte din aceste fonduri vor putea fi accesate de autoritățile locale pentru proiecte precum: anvelopare de clădiri, infrastructură de mobilitate (autobuze electrice, piste de biciclete, încărcătoare pentru vehicule electrice, etc), refacerea reţelelor de apă-canal.

În acest sens se impune ca, în departamentul din cadrul primăriei care se ocupă de elaborarea şi implementarea proiectelor europene, pentru municipalitate, să funcţioneze suficienţi specialişti, cât acest department să poată acorda consultanţă gratuită şi privaţilor, pentru accesarea de fonduri europene.

One-stop-shop la nivel local pentru sprijinirea și îndrumarea antreprenorilor, prin oferirea de informații despre legislația aplicabilă și programele europene, naționale sau locale, astfel încât să cuprindă într-un singur loc servicii și informații publice referitoare la toate instituțiile publice din județ (autorități locale sau instituții deconcentrate în teritoriu ale ministerelor);Organizarea de pieţe volante, cu vânzători ambulanţi, pt. încurajarea producătorilor agricoli locali;

Sprijinirea lanțului scurt de aprovizionare de la producători agricoli locali: stimularea economiei de produse locale prin crearea de legături directe între micii producători din mediul rural și consumatorii din urban.

Înfiinţarea de asociaţii şi cooperative agricole, pt. stimularea microfermelor din zona metropolitană;

PRIORITATEA 2: CONECTIVITATEA

 Reabilitarea infrastructurii de transport şi rezolvarea problemei traficului, prin construirea de parcări sub si supraterane, în zonele aglomerate, implementarea unei aplicaţii de smartphone pt. gestionarea locurilor de parcare, creşterea atractivităţii transportului public în comun, prin extinderea traseelor şi acoperirea lor atât ca frecvenţă, cât şi ca volum, bandă specială pentru transportul în comun, marcarea şi acoperirea corespunzătoare a pistelor pentru biciclişti, program public de închiriere biciclete şi trotinete şi achiziționarea acestor mijloace de locomoţie prin Planul UE de relansare post-Covid 19.
 Management privat, bazat pe criterii de performanţă, pentru Transurb S.A. Vaslui şi completarea, din surse private, a necesarului de transport public în comun, pe care Transurb S.A. nu îl poate acoperi.
 Sistem de bilete și abonamente pe bază de cartele magnetice și aplicație pentru telefoane mobile.
 Sensuri giratorii la Kaufland și Dedeman;
 Implementarea treptată a transportului public nepoluant, cu troleibuze, autobuze şi taxiuri electrice prin accesarea fondurilor europene din Planul UE de relansare post-Covid 19.
 Cod vestimentar pentru şoferii de autobuz sau taximetre;
 Suplimentarea şi prelungirea treptată a licențelor de taxi doar pentru autoturisme electrice.
 Stații de încărcare pentru autoturisme electrice.
 Facilități fiscale pentru persoanele fizice sau juridice care fac dovada utilizării transportului în comun.
 Eliberarea străzilor şi a parcărilor, prin ridicarea vehiculelor abandonate, de pe domeniul public.
 Extinderea prioritară a reţelelor de utilităţi, drumuri asfaltate şi facilităţi de transport în comun în toate zonele urbane unde au fost recepţionate construcţii cu destinaţie lucrativă sau locative, complementar cu program de decontare, prin scutire de la plata impozitului, a învestiţiilor private, de uz sau de interes public.
 Continuarea programului multi-anual de reabilitare a străzilor şi de refacere alei și zone pietonale.

PRIORITATEA 3: CALITATEA VIEȚII ŞI A LOCUIRIIImplementarea bugetului participativ şi a unei platforme digitale de transparență bugetară locală.

Dezbateri publice obligatorii pentru bugetul localității, documentele de planificare urbană (PUZ/PUG), proiecte de investiții semnificative.

Adoptarea documentațiilor și planurilor de urbanism cu respectarea condițiilor esențiale pentru calitatea vieții (acces la utilități, spații comunitare şi de recreere, servicii educaționale, culturale, medicale şi de mobilitate).

Evaluarea cheltuielilor bugetare, în contextul unei probabile crize de resurse financiare, cu raționalizarea cheltuielilor de funcționare a aparatului propriu și creșterea investițiilor publice.

Reabilitarea rețelelor edilitare şi îngroparea cablurilor suspendate.

Ecologizarea şi amenajarea unui culoar verde pe porţiunea râului Delea, care traversează zona urbană, cu parcări ecologice (din pavele tip grilaj, prin care creşte vegetaţia şi care drenează apa), promenade, piste pentru biciclete, spații de joacă pentru copii.

Re-fațadizarea clădirilor şi regenerarea urbană a cartierelor de blocuri, dupa modelul proiectuli respins de la finanţare nerambursabilã pentru domeniul Culturã, de către actuala municipalitate – “Renew Vaslui – un proiect de regenerarea urbanã” – care îşi propunea sã facã din Vaslui un oraş efervescent, plin de culoare şi de activitãţi inedite, cu graffiti artistice pe blocuri, Skate Parkul si scãrile din zona stadionului.

Oferte de diversificare a actului cultural-artistic şi a disciplinelor sportive, practicate la nivel de masa.

Soluțiile de tip SMART CITY și servicii publice online, prin digitalizarea şi transparentizarea interacţiunii cu cetăţenii, pentru scurtarea termenelor de emitere a răspunsurilor, avizelor sau autorizaţiilor.

Registru electronic pentru urmărirea în timp real a stadiului solicitărilor înregistrate la Primăria Vaslui.

Impunerea profesionalismului şi a competenţei drept principale criterii de angajare și promovare a funcționarilor din administraţia publică locală.

Amenajarea de zone speciale pentru animale de companie, in parcurile publice şi în cartiere.

Mutarea zonei de street-food amenajată cu ocazia „Zilelor Vasluiului”, pe amplasamentul iniţial din cadrul bazei sportive, pe esplanada Teatrului de Vară, in Parcul Copou sau în centrul civic după modelul târgului de Crăciun, pt. restricţionarea traficului doar în timpul concertelor.

Inscriptionarea cu litere vizibile panoramic a numelui VASLUI pe dealul padurii Paiu, ori pe cel de la Gura Bustei / Bahnari, după modelul BRAŞOV pe Tâmpa.

PRIORITATEA 4: EDUCAŢIE , CULTURĂ şi SPORT Combaterea sedentarismului şi decongestionarea traficului rutier la orele de vârf, prin organizarea sistemului de deplasare de tip PEDIBUS / Walking bus, ca formă de transport a elevilor de şcoală primară, însoţiţi de câte doi adulți, care merg pe jos, la şi de la școală, pe un traseu asemănător cu autobuzul școlar.

Amenajarea curţilor şcolilor pentru practicarea sportului de masă şi deschiderea lor către publicul larg, plus organizarea de întreceri interşcolare pe sporturi de echipă, în cadrul programului ”Fugi în curtea şcolii”.

Organizarea de cursuri de igienă şi educaţie rutieră în şcoala primară, respectiv de educaţie sanitară şi de prim ajutor, la gimnaziu şi liceu sau şcoala profesională.

Organizarea de expoziţii itinerante de artă, în unităţile de învăţământ din Vaslui, în parteneriat cu Muzeul Judeţean şi Poliţia Locală, în cadrul programului „Artă prin şcoli”.

Digitalizarea bibliotecilor şcolare şi achiziţionarea echipamentelor şi licenţelor necesar învățării on-line.

Introducerea în cadrul Programului de finanțare nerambursabilă a Consiliului Local al municipiului Vaslui a unor granturi pentru finanțarea exclusive a activităților nonprofit din domeniul educației.

Acordare, de către municipalitate, a consultanţei juridice gratuite, pentru înființarea organizațiilor nonprofit care vor avea ca obiect de activitate educația persoanelor aflate într-o categorie de risc.

Transformarea fostelor centrale termice de cartier în spaţii pentru after school, cu implicarea cadrelor didactice pensionare in activităţi de voluntariat cu elevii, în cadrul programului „(Pre)dă ştafeta”.

Încheierea de parteneriate cu universităţi din Iaşi şi nu numai, pentru deschiderea la Vaslui a unor secţii de învăţământ superior pentru care există cerere ridicată în rândul absolvenţilor de liceu din Vaslui.

PRIORITATEA 5: SĂNĂTATE ŞI MEDIUCampanii de educare a copiilor pentru o alimentaţie sănătoasă şi programe de screening stomatologic anual pentru toţi elevii din invăţământul obligatoriu.

Programe de diagnosticare şi intervenţie timpurie a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale, prin cabinetele medicale de familie şi parteneriate cu ONG-uri specializate în terapia acestor afecţiuni.

Înființarea unui serviciu civil de voluntariat pentru intervenție complementară în situațiile de urgență;

Managementul deșeurilor, prin încurajarea colectării selective, în regim de percepere şi restituire a garanţiei pentru ambalajele din materiale reciclabile şi investiții în instalații de reciclare.

Idependenţă energetică pentru instituţii publice şi şcoli, pe bază de panouri fotovoltaice.

Site web, administrat de municipalitate sau integrat în portalul primăriei, cu toată infrastructura de sănătate din localitate, de unde cetăţenii să se poată informa interactiv, cu recomandări minimale, de unde, pe baza completării unui chestionar de tipul “te simti rau astazi?”, să fie direcţionaţi către medicul potrivit sau medicii pe care îi pot alege dintr-o listă actualizată, din sistemul public sau privat, de sănătate.

Atragerea personalului medical şi a voluntarilor in campanii de prevenţie a bolilor, mai ales a celor cardiovasculare, prin organizarea de activităţi fizice, gen ciclism, in care să fie atraşi atât tineri cât şi seniori.

PRIORITATEA 6: SOCIALStoparea exodului populaţiei active, prin acordarea de teren in folosinţă gratuită, utilităţi, facilităţi educaţionale şi culturale, înlesniri fiscale pentru investitori şi pt. angajaţii din privat;

Înfiinţarea, în primărie, a unui serviciu specializat pentru problemele vasluienilor din diaspora;

Asigurarea accesului, deplasării şi transportului persoanelor cu nevoi special, în şi din propriile locuinţe, la tot ce înseamnă spaţii publice, prin punerea la dispoziţie, în mod gratuit / subvenţionat din bugetul local, a tuturor facilităţilor de tip rampe de acces, platforme mobile sau ascensoare (inclusiv pentru clădirile rezidenţiale) sau alte dispositive, de tip “Scalamobil”, care să asigure o relativă autonomie la urcatul/coborâtul scărilor;

Parteneriate între municipalitate şi magazinele de desfacere a produselor alimentare, unităţile de alimentaţie publică şi cultele religioase reprezentate la nivel de municipiu, pentru implementarea programului “Raftul social”, prin care sa fie distribuite gratuit cetatenilor nevoiasi alimente, in preziua expirarii termenului de valabilitate a acestora, plus articole vestimentare si bunuri nealimentare, noi sau folosite, de la populaţie şi agenţi economici.

Program de formare a unor asistenţi sociali care să ingrijească, in propriile locuinţe, certificate şi avizate in acest sens, în regim de creşă, câte maxim 4 copii din scara, blocul, cartierul unde locuiesc.

Încurajând participarea tinerilor în comunitate, prin proiecte, programe și activități în domeniul voluntariatului social, precum „Ești pe mâini bune!” sau „Ne gândim și la tine!”, finanțate de la bugetul local sau din fonduri comunitare, putem implica tinerii în activități care să le dezvolte abilitățile sociale, diversificînd, totodată serviciile sociale care pot fi oferite comunităţii.

Implementarea programului „Alertă socială” constând în dezvoltarea și lansarea unei aplicații integrate între instituţiile şi autorităţile abilitate, pentru identificarea și gestionarea eficientă a cazurilor sociale.

Programe locale de prevenire și conștientizare a efectelor și riscurilor bullying-ului și discriminării în școli și altor forme de abuzuri asupra copiilor, femeilor sau persoanelor vulnerabile.

Întrebaţi despre care consideră că ar fi priorităţile oraşului lor, cu ocazia unui sondaj recent, vasluienii au răspuns:

1. Inel rutier ocolitor al municipiului reşedinţă de judeţ;
2. Drumul TransRegio “Modova” Bacău–Vaslui–Iaşi;
3. Extinderea şi reabilitarea secţiilor de boli infecţioase şi psihiatrie (Spitalul Vechi), din cadrul S.J.U.

Cum astfel de exigenţe exced cadrului de dezvoltare exclusiv local, care trebuie integrat oricum celui de aglomerare urbană, respectiv judeţean, în privinţa dezvoltării întregii zone metropolitane VASLUI, ne vom ghida după un proiect realizat de World Bank, Urbanize Hub, Comisia Europeană şi Guvernul României, în luna octombrie a anului 2019, ca exemplu a ce s-ar putea face, în această direcţie, cu suma totală de 226 mil. euro, pentru care ar exista accesibilitate, din finanţări externe, prioritar nerambursabile.

Vasluiulrenastecunoi

fericitilanoiacasa

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.