Sat. Sep 19th, 2020

Dumnezeu nu îngăduie nedreptatea morală!”, spune IPS Ignatie, episcopul Husilor

3 min read

Ieri, 23 august, Inalt Prea Sfințitul (IPS) Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat slujba de resfințire a bisericii Parohiei Duda, Protopopiatul Huși.
După slujba de resfințire a urmat Sfânta Liturghie, oficiată pe un podium în apropierea locașului de cult. Din soborul slujitorilor a făcut parte și părintele protopop Marius Cătălin Antohi.
În cuvântul adresat celor prezenți, Părintele Episcop Ignatie a explicat Pilda datornicului nemilostiv, insistând asupra atitudinii insensibile a celui ce tocmai fusese absolvit de o datorie imensă:
Domnul Hristos a folosit sumele de bani – zece mii de talanți și o sută de dinari – pentru a ne sensibiliza și pentru a ajunge să conștientizăm că noi beneficiem în viață de iertarea unor greșeli imense, însă noi nu avem capacitatea de a trece cu vederea o mică greșeală, făcută de semenul nostru.
Pentru a avea o imagine foarte clară asupra faptului că există o disproporție foarte mare între modul cum se comportă cineva față de noi, și cum o facem noi față de semenii noștri, ni se spune că datornicul nemilostiv îi datora stăpânului său zece mii de talanți. Era o sumă imensă atât pentru mentalitatea de atunci, cât și pentru astăzi. Pentru acea vreme, suma de zece mii de talanți era echivalentă cu întreaga masă monetară a unui stat, spre exemplu a Egiptului.
Acest om beneficiază de două ori de bunăvoința stăpânului. În primul rând îi este iertată datoria, iar consecința acestei iertări este că nici el, nici familia, nu este dusă în sclavie.
Acel om, la câteva momente, se întâlnește cu un datornic al său, care îi datora o sumă infimă, o sută de dinari.
În vremea de atunci suma aceasta era echivalentă cu plata a o sută de zile de muncă. Era o sumă infimă, în comparație cu suma pe care o datorase el – de zece mii de talanți, echivalentul a șase milioane de salarii pentru o zi de muncă.
Acest datornic iertat se comportă mișelește. A devenit o lichea. Nu și-a iertat semenul de datoria avută. Avea un suflet meschin, răutăcios, «profesionist» în a face nedreptate semenului”.
Ierarhul Hușilor a adus în atenție nedreptatea morală și a creionat profilul celor care, de multe ori, în spatele anonimatului, murdăresc identitatea semenilor lor:
„În general, noi suntem captați și ne atrage atenția nedreptatea socială. Prea puțin amendăm sau suntem atenți la nedreptatea morală pe care ne-o poate provoca cineva.
Din nefericire, în lumea în care trăim, ne facem nedreptăți morale, devenim răutăcioși, atât în spațiul virtual, în media scrisă, cât și unii altora, la serviciu sau în familie. Noi înșine nu știm ce înseamnă iertarea.
Omul care nu știe să ierte își transformă viața și devine un mare profesionist al nedreptății morale.
Nedreptățește permanent. Nu contează dacă ceea ce spune este adevărat sau fals. De cele mai multe ori proferează minciuni, calomnii. Inventează. Nu cunoaște omul, dar lansează bârfele. Nu se fundamentează pe nimic și nu are niciun argument.
Găsim acolo tipologia de oameni care sunt profesioniști ai nedreptății morale. Ciopârțesc și maculează identitatea unui om gândind că, dacă ei nu sunt identificați, dacă sunt anonimi, fapta lor nu are niciun fel de repercursiuni și gravitate morală. Se înșeală!”, a spus IPS Ignatie, episcopul Husilor.
Acesta a explicat si faptul că nedreptatea provocată celor din jur se răsfrânge asupra vieții și familiei celui care o generează, deoarece devine a doua lui natură.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.