Sat. Sep 19th, 2020

O NOUĂ PROMOŢIE DE OFIȚERI DE POLIȚIE

1 min read

Șase absolvenți ai Academiei de Poliţie ,,Alexandru Ioan Cuza” și-au început cariera de polițist în cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean Vaslui.
Corpul ofițerilor de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean Vaslui s-a mărit cu 6 ofiţeri, absolvenţi ai Academiei de Poliţie ,,Alexandru Ioan Cuza” București, promoția iulie 2020, după ce aceștia au depus jurământul de credință.
În funcție de mediile obținute, proaspeții absolvenți au fost repartizați pe funcțiile vacante disponibile, avându-se în vedere situația operativă înregistrată, precum și creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.
Astfel, ofițerii de poliție urmează să-şi desfăşoare activitatea la Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, Secția 2 Poliție Rurală Vaslui din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, Secția 8 Poliție Rurală Iana din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, la Serviciul Resurse Umane și la Compartimentul Juridic din cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean Vaslui.
Până la terminarea perioadei de tutelă, proaspeții absolvenți vor beneficia de sprijinul colegilor cu experiență și vor fi implicați în rezolvarea problemelor comunității în mijlocul căreia își vor desfășura activitatea.
Le dorim succes în carieră!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.