Sat. Sep 26th, 2020

Concursul ”Europa literara”

2 min read

Europe Direct Vaslui și Consiliul Județean Vaslui, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui și Palatul Copiilor Vaslui, prin Cercul de Creație Literară, invită toți cetățenii domiciliați în județul Vaslui, care consideră că au talent în domeniul artistic și sunt pasionați de lectură, să participe la concursul “Europa Literară”, ediția a II-a.
Obiectivul acestui concurs este creșterea gradului de conștientizare asupra literaturii europene, prin stimularea și promovarea lecturii în rândul publicului larg al județului Vaslui, fiind o continuare a primei ediții, desfășurată în primăvara acestui an.
La fel ca la prima ediție, și de această dată, invităm publicul vasluian să ne transmită, până pe 4 septembrie 2020, o fotografie artistică cu o carte ce aparține unui autor european și o scurtă descriere/recomandare despre acea carte. Totuși, diferența la această ediție este că, în competiție vor fi acceptate doar acele cărți care aparțin autorilor născuți în 18 dintre cele 27 state membre UE, state ce nu au fost menționate în prima ediție, precum: Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Estonia, Finlanda, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, Slovacia, Slovenia, Suedia, Ungaria.
Pentru a se înscrie în concurs, rugăm persoanele interesate, să ne transmită fișa de înscriere și un acord parental, în cazul participanților minori, alături de fotografii, pe adresa noastră de e-mail, europedirectvaslui@cjvs.eu, sau pe conturile de socializare, de pe Facebook și Instagram.
Pentru a fi câștigătoare, fotografiile trebuie să fie cât mai creative și originale, iar descrierea cărților să conțină trăirile si sentimentele cititorilor din timpul lecturii, ce i-a impresionat sau marcat pe aceștia la acea carte.
În cadrul competiției, vor fi premiate cel puțin 5 persoane, atât prin votul publicului pe paginile noastre de Facebook și Instagram, precum și prin analiza juriului, format din reprezentanții Organizatorilor. Premiile vor consta în diplome și broșuri pentru toate persoanele înscrise, adeverințe, acolo unde va fi cazul, precum și materiale promoționale unice personalizate cu logo-ul Comisiei Europene în România și Europe Direct Vaslui, pentru cele mai bune înscrieri.
La finalul acestui concurs, organizatorii vor realiza o carte digitală cu titlul „Europa Literară”, ce va purta amprenta participanților, fiind o colecție a trăirilor și emoțiilor create de autori în mintea și sufletul cititorilor ce va fi distribuită online.
Informații suplimentare sunt disponibile în Regulamentul concursului, publicat pe www.europedirectvaslui.ro.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.