Fri. Dec 4th, 2020

Modul de acordare a concediilor medicale pentru carantina sau izolare

1 min read

Până la intrarea în vigoare a legii, pentru persoanele aflate în carantină, indiferent de locul în care aceasta a fost instituită, cât și pentru persoanele pentru care s-a impus măsura izolării, certificatele de concediu medical se eliberează de medicul de familie, pe baza documentelor eliberate de direcțiile de sănătate publică, „în care sunt menţionate şi perioadele pentru care au fost instituite măsurile de carantină sau izolare”.
Începând cu data de 21 iulie 2020, după intrarea în vigoare a Legii nr. 136/2020, persoana asigurată pentru care a fost instituită măsura izolării într-o unitate sanitară beneficiază de concediu medical eliberat de medicul curant la externarea din spital.
Medicul curant poate elibera concediu medical la externare până la împlinirea termenului maxim al perioadei de izolare, care decurge de la momentul internării sau pe o perioadă stabilită de acesta.
Pentru persoanele asigurate pentru care s-a instituit măsura carantinei, în condiţiile Legii nr. 136/2020, certificatele de concediu medical pentru carantină se eliberează de medicii de familie, după ultima zi a încetării perioadei de carantină, pe durata stabilită prin documentul eliberat de direcţia de sănătate publică, dar nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data încetării perioadei de carantină.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.