Sat. Sep 26th, 2020

ACȚIUNI DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTII VASLUIENI PENTRU SIGURANȚA TRAFICULUI RUTIER ȘI RESPECTAREA PREVEDERILOR LEGALE

2 min read

În perioada 01 – 02 august a.c., peste 30 de polițiști din structurile de poliție rutieră și ordine publică ale Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au acționat, pe raza județului Vaslui, pentru creșterea siguranței traficului rutier pe drumurile publice și prevenirea accidentelor rutiere.
În cadrul activităților au fost verificate peste 360 de vehicule și legitimate peste 410 de persoane.
În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 277 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 187.000 lei. Dintre acestea, un număr de 219 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
De asemenea, au fost reținute 53 de permise de conducere și retrase 3 certificate de înmatriculare.
Principalele cauze care au condus la reținerea permiselor de conducere au fost nerespectarea regimului legal de viteză (40), efectuarea de depășiri neregulamentare (11), neacordare de prioritate pietoni (1) și nerespectarea dispozițiilor polițistului rutier (1).
Pentru reducerea gradului de victimizare prin accidente de circulație, polițiștii le recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă, să respecte cu strictețe regulile de circulație și să circule cu o viteză adaptată în permanență la condițiile de drum.
Rulați cu o viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.
Purtați centura de siguranță! Utilizați sistemele de retenție omologate pentru ocupanții din autovehicule!
Nu utilizați telefonul mobil sau alt dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, în timp ce conduceți autovehicule pe drumul public.
Nu bruscați comenzile autoturismului și efectuați fiecare manevră doar după o temeinică asigurare.
Acordați prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate.
Nu îngreunați traficul și nu obstrucționați vizibilitatea prin opriri sau staționări neregulamentare!
Nu consumați alcool sau substanțe interzise! Acestea vă vor scădea capacitatea de reacţie, concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.
Totodată, polițiștii le recomandă pietonilor să își ia toate măsurile de precauţie, pentru a fi siguri că sunt observaţi în trafic de către şoferi și să fie întodeauna responsabili atunci când traversează strada.
De asemenea, bicicliștii sunt sfătuiți de polițiști să se asigure temeinic înainte de efectuarea vreunei manevre, să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă să aibă bicicleta echipată corespunzător.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.