Fri. Sep 18th, 2020

516 ani de la trecerea in eternitate a marelui Stefan

6 min read

”Ștefan cel Mare, un simbol de o complexitate deosebită”

La Ansamblul monumental de la Podul Înalt, din localitatea Băcăoani, într-un cadru restrâns cauzat de epidemia de Covid-19, a fost comemorat voievodul Ștefan cel Mare, de la a cărei trecere în eternitate au trecut 516 ani.
Evenimentul, organizat de Consiliul Județean (CJ) Vaslui, în parteneriat cu Muzeul Județean ”Ștefan cel Mare” și Primăria comunei Munteni de Jos, a cuprins scurte evocări despre personalitatea marelui domnitor și depuneri de coroane de flori.
În cuvântul său, președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, a ținut să remarce faptul că, indiferent de vremuri, Ștefan cel Mare rămâne un simbol al unității românilor.
”Ştefan del Mare a fost o personalitate covârşitoare a epocii, un om, de fapt, care a făcut epocă, pentru că în istorie, sub acoperământul acestei noţiuni este descrisă activitatea lui Ştefan cel Mare. Nu avem timp şi suntem prea puţini aici, din cauza timpurilor pe care le trăim, să vorbim despre întreg parcursul domniei lui Ştefan. Ceea ce însă este important pentru noi astăzi, e ce a rămas. Şi a rămas un simbol de o complexitate deosebită, care printre altele, dă consistenţă şi alimentează în permanenţă ideea de unitate a românilor. Atât aici la Vaslui, cât şi la Iaşi, la Suceava sau la Orhei, românii se reunesc sub egida acestei personalităţi şi noi, ca urmaşi mai mult sau mai puţin demni, trebuie să facem tot ce putem pentru a întreţine în permanenţă viu focul acesta. Sunt mulţi ani de când Ştefan cel Mare a trecut în eternitate, însă oricât de mulţi ar trece, sper ca atât noi, cât şi generaţiile viitoare să aibă responsabilitatea şi iniţiativa de a fi prezenţi în locurile acestea întotdeauna, pentru a omagia opera nemaipomenit de importantă pentru români a celui care a fost Ştefan cel Mare”, a declarat Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui.
Muzeograful Laurenţiu Chiriac, din cadrul Muzeului Judeţean, a prezentat aspecte din perioada domniei lui Ştefan cel Mare şi a vorbit despre rolul domnitorului în epocă.
”Ne-am întâlnit din nou, pentru că la fiecare comemorare trebuie să ne aducem aminte de faptele măreţe şi mai ales de ceea ce ne-a lăsat marele voievod ca moştenire, nouă, tuturor urmaşilor. Sigur că în lunga sa domnie, Dumnezeu l-a hărăzit pe Ştefan cel Mare timp de 47 de ani să slujească poporul Moldovei, o ţară pe care el a ştiut să o ridice, să o ducă la o dezvoltare fără precedent, a reuşit să închege instituţii ale statului medieval Moldova şi să ne reprezinte cum nu se poate mai bine în lumea destul de frământată a relaţiilor politice internaţionale din acea perioadă. Este important de ştiut că Ştefan este cel care practic a zidit ţara, în sensul în care a unificat toate părţile care fuseseră ciopârţite şi a reuşit să creeze în interiorul ţării o coeziune între straturile sociale. A reuşit să obţină adeziunea întregii populaţii, care în cele din urmă l-a iubit şi l-a respectat, pentru că a ştiut să îşi impună acest respect prin înţelepciunea şi bunătatea pe care le-a luat de la străbunul său Alexandru cel Bun, de asemenea, prin curajul şi arta războiului pe care le-a învăţat de la Bogdan al doilea şi mai ales prin ştiinţa de a se feri de primejdii, lucru învăţat de la duşmanul său din interior, Petru Aron Vodă”, a precizat Laurențiu Chiriac, muzeograf la Muzeul Judetean Vaslui.

More Stories

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.