Mon. Sep 21st, 2020

Nu se poate intra în Republica Moldova înainte de 15 iulie!

2 min read

Numerosi vasluieni își doresc să ajungă în Republica Moldova, însă nu vor putea pătrunde prea ușor, anunță autoritățile din cele două țări. Moldovenii au prelungit starea de alertă până la 15 iulie, în timp ce românii au decis ca starea de alertă să fie menținută pentru 17 iulie. Cetățenii Republicii Moldova nu vor putea intra liber în România nici după 1 iulie, au anunțat autoritățile de la București, prezentând lista cu statele europene pentru care au fost excluse măsurile de carantină sau izolare.
Tările din aşa-numita zonă verde, exceptate de la măsurile carantinării/izolării sunt: Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croaţia, Confederaţia Elveţiană, Estonia, Finlanda, Franţa metropolitană (teritoriul european al Franţei), Germania (cu excepţia districtului Kreis Gutersloh care este zonă galbenă), Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria, potrivit listei publicate pe site-ul Institutului Naţional pentru Sănătate publică de la București.
Persoanelor asimptomatice care sosesc dintr-o călătorie internaţională (ţările din zona galbenă) dintr-o ţară care nu face parte din lista ţărilor exceptate, li se aplică izolarea. Românii care se întorc în țară din Republica Moldova vor fi obligați să stea 14 zile în izolare. În cazul cetățenilor moldoveni, aceștia vor putea trece granița doar dacă sunt în tranzit, sunt studenți, au permis de muncă, de ședere sau prezintă alte motive bine întemeiate. Republica Moldova nu face parte nici din lista Uniunii Europene privind accesul liber în spațiul comunicat, din cauza numărului ridicat de infectări cu COVID-19 din ultimele săptămâni.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.