Fri. Jul 10th, 2020

O sansa mare pentru persoanele peste 50 de ani

2 min read

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vaslui a anunțat angajatorii din județ despre măsurile active prevăzute în OUG 92/2020, masuri care privesc stimularea încadrarii în muncă a persoanelor în vârstă de peste 50 de ani. este vorba de persoane ale căror raporturi de muncă au încetat din motive neimputabile lor în perioada stării de urgență sau de alertă și care sunt înregistrați ca șomeri în evidența AJOFM Vaslui. Astfel, pentru fiecare persoană din această categorie, angajată pe perioadă nedeterminatăși cu normă întreagă în perioada 1 iunie – 31 decembrie 2020, angajatorii primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2.500 de lei.
De aceeași facilitate vor beneficia și angajatorii care încadrează în muncă, până la sfârșitul anului, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, tineri cu vârsta între 16 și 29 de ani, care sunt înregistrați în baza de date a AJOFM-urilor.
Măsura de sprijin menționată se aplică, în aceleași condiții, și în cazul încadrării în muncă a cetățenilor români cărora le-au încetat raporturile de muncă cu angajatorii străini aflate în derulare pe teritoriul altor state, din motive neimputabile, prin concediere.

Angajatorii care vor dori sa opteze pentru sprijin în vederea încadrării în muncă din categoriile mai sus-menționate vor fi obligați să mențină raporturile de muncă pentru o perioadă de încă 12 luni de la împlinirea celor 12 luni pentru care se asigură sprijin. Angajatorii care încetează raporturile de muncă ale salariaților, anterior perioadelor pentru care sunt obligați să le mențină, vor restitui agențiilor pentru ocuparea forței de muncă, în totalitate, sumele încasate pentru fiecare persoană pentru care a încetat raportul de muncă, plus dobânda de referință a Băncii Naționale a României în vigoare la data încetării raporturilor de muncă. Banii se acordă din bugetul asigurărilor pentru șomaj și se vor acoperi din fonduri europene, în limita sumelor alocate și în conformitate cu prevederile și regulile aplicabile de acordare a finanțării prin Ministerul Fondurilor Europene, pentru angajatorii care încheie o convenție (anexa1, procedură ORDINUL nr. 456 din 3 iunie 2020) cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vaslui. În vederea încheierii convenției, angajatorii depun prin mijloace electronice de transmitere la distanță, o cerere potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 2 (procedură ORDINUL nr. 456 din 3 iunie 2020), însoțită de următoarele documente:
a) declarație pe propria răspundere, dată prin reprezentantul legal, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 3 (procedură ORDINUL nr. 456 din 3 iunie 2020);
b) actul de identitate, în copie;
c) actul în baza căruia au fost încadrați în muncă (CIM), în copie
Documentele care se solicită în copie, prevăzute mai sus, sunt certificate pentru conformitate cu originalul de către angajator.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.