Tue. Sep 29th, 2020

Barbat retinut pentru nerespectarea masurilor dispuse prin ordinul de protectie

3 min read

În completarea materialui de presă transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui în cadrul buletinului informativ nr. 158 din 29 mai a.c., dorim să vă informăm că în cursul zilei de astăzi, față de bărbatul în vârstă de 51 de ani din Vaslui, județul Vaslui, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca tot astăzi, acesta să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru a fi dispusă o măsură preventivă.
La data de 22 iunie a.c., polițiștii Poliției Municipiului Vaslui – Biroul de Ordine Publică au fost sesizați de către o femeie în vârstă de 42 de ani, din Vaslui, cu privire la faptul că fostul concubin, un bărbat în vârstă de 51 de ani, a încălcat din nou prevederile ordinului de protecție emis de Judecătoria Vaslui împotriva sa.
Din cercetările efectuate, poliţiştii au stabilit că în cursul zilei de 22 iunie a.c., orele 19:30 și 23:30, acesta s-a deplasat la locuinţa persoanei vătămate, deși avea interdicție de a se apropia de apelantă, precum și de domiciliul și fiica acesteia.
Bărbatul este cercetat în mai multe dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Nr. 158 din 29 mai 2020

REȚINUT PENTRU FAPTE DE VIOLENȚE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vaslui – Biroul de Ordine Publică Vaslui au reținut un bărbat în vârstă de 51 de ani, din municipiul Vaslui, cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de violență în familie, nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu și distrugere.
La data de 23 mai a.c., polițiștii Poliției Municipiului Vaslui – Biroul de Ordine Publică au fost sesizați, de către o femeie în vârstă de 42 de ani, din Vaslui, cu privire la faptul că fostul concubin, un bărbat în vârstă de 51 de ani, a agresat-o fizic, atât pe ea, cât și pe fiica ei minoră.
Totodată, femeia a reclamat și faptul că acesta, în cursul serii de 20 mai a.c., a provocat scandal la domiciliu, distrugând ușa de acces. Cu ocazia cercetărilor efectuate, politștii au întocmit pe numele bărbatului un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunilor de violență în familie și distrugere, fiind emis și un ordin de protecție provizoriu, prin care s-au stabilit mai multe măsuri de interdicție.
Din cercetările efectuate, poliţiştii au stabilit că bărbatul a încălcat în mod repetat prevederile ordinului provizoriu de protecție, ultima dată fiind în ziua de 28 mai a.c., ora 11:00, când persoana bănuită s-a deplasat la locuinţa persoanei vătămate și a provocat iarăși scandal.
Având în vedere faptul că acesta avea cunoştinţă despre obligaţiile stabilite de ordinul provizoriu, prin care era obligat să păstreze o distanţă minimă de 50 metri faţă de persoana vătămată şi locuinţa acesteia, bărbatul a încălcat cu bună ştiinţă ordinul de protecţie.
Bărbatul este cercetat pentru comiterea a 4 infracțiuni (două privind nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu, distrugere și violență în familie).
În urma probatoriului administrat, în cursul zilei de ieri, polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru o perioadă de 24 ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru a fi dispusă o măsură preventivă.

Dorelian David

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.