Mon. Jul 6th, 2020

Sebastian Dragos Andronic, un alt elev de 10 al Vasluiului

3 min read
Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, în aer liber şi cadru apropiat

Nu se intampla in fiecare an ca doi elevi din invatamantul liceal vasluian sa termine cei patru ani cu medii de 10 peste tot! Iata insa ca in acest an scolar lucrurile asa au stat. Insa acum vine frumusetea: cei doi provin de la acelasi liceu, ”Emil Racovita” si, mai mult, de la aceeasi clasa, a XII-a D, coordonata de prof. Luminita Răduță. Daca in cursul zilei de ieri v-am prezentat-o pe Stefania Iftode, astazi a venit randul lui Sebastian Dragos Andronic sa fie ”purificat” de subsemnatul. Adolescentul s-a nascut la Vaslui, la 20 ianuarie 2002 si a urmat scoala Scoala Gimnaziala ”Constantin Motas” cu invatatoarea Grecu Mihaela si apoi diriginta Gina Cotruță, pentru ca la liceu sa o aiba ca diriginta pe prof. Mihaela Răduță. ”Doamna diriginta-a fost un exemplu de seriozitate si munca, chiar daca pe moment mie si colegilor ni s-a parut ca este impotriva noastra, mereu a fost cu si pentru elevi si am avut multe de invatat de la dumneeaei”, ne spune, pentru inceput, Sebastian. Profesoara de matematica Daniela Panainte-profesoara care a incercat mereu sa transforme spiritul pragmatic al matematicii in ceva distractiv si pe intelesul elevilor a fost cu adevarat ”la inima” eroului acestor randuri. ”Nu numai ca si-a dat interesul ca toti elevii sa inteleaga, a dorit sa aiba si rezultate la concursuri, fapt pentru care a facut cu mine si colegele mele ore suplimentare, chiar si atunci cand a fost foarte limitata de program”, continua Sebi, cum este el cunoscut printre cei apropiati. A participat la diferite olimpiade pe discipline de invatamant: limba romana, germana, matematica, fizica, chimie, biologie. Locul 1 la germana, etapa judeteana, locul 3 la biologie, etapa judeteana, locul 3 la matematica, etapa judeteana. Are ca pasiuni petrecerea timpului liber cu prietenii, ii place sa afle informatii diverse, urmareste filme, documentare, ii place sa gateasca (frumos, mai ales pentru un viitor barbat in toata regula!) sau sa aiba activitati care ii stimuleaza gandirea sau creativitatea. ”Vreau sa urmez o facultate pe domeniile pentru care m-am pregatit intens in toti acesti ani (matematica si fizica) nu vreau sa ofer prea multe detalii deoarece voi incerca la mai multe facultatițț, continua Sebi.

Liceul, absolvit cu 10 pe linie!!

Cei 12 ani de studiu au insemnat etapa mea de pregatire ca om. In tot ceea ce m-am implicat am incercat, pe cat posibil, sa fac numai lucruri bune si am reusit, imi place sa cred, sa imi insusesc un anumit nivel de informatii, care dupa parerea mea o sa ma ajute mult in viitor. Nu o sa ma opresc din invatat, pentru ca fiecare zi este facuta pentru a afla ceva nou”, spune tanarul. Este multumit, in mare parte, de profesorii cu care a intrat in contact si tine sa le multumeasca ca l-au ajutat in formarea sa. Viata de elev a insemnat pentru el informatie, fie ca a venit din carti, manuale, fie ca le-a deprins prin diferite experiente. Nu poate sa spuna decat ca fiecare elev ar trebui sa-si creeze pasiuni si sa-si asume anumite responsabilitati, sa-si sacrifice timpul, dar si sa se recreeze. Considera ca cel mai placut lucru in viata este sa te simti bine cu tine insuti si sa induci acest lucru si celor din jur. ”Am fost diriginta clasei a XII-a D de la Liceul Teoretic “Emil Racoviță” Vaslui , o generație cu rezultate deosebite, o generație de suflet.
Ștefania Iftode si Dragoș Sebastian Andronic , cei doi elevi cu media generală 10, șefii de promoție, sunt elevii de care sunt mândră in mod deosebit, elevi nu doar foarte inteligenți, dar și cu un caracter minunat. Pe parcursul celor 4 ani de liceu au dat dovadă de consecvență, efort susținut și s-au dovedit demni de efortul dascălilor lor. Le doresc să fie in continuare puternici, să își îndeplinească toate visurile și să se bucure de roadele muncii lor”, ne-a transmis diriginta celor doi merituosi elevi ai Vasluiului, prof. Luminița Răduță.

Dorelian David

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, oameni stând jos şi interior
Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, stând în picioare şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: oameni stând jos şi interior
Este posibil ca imaginea să conţină: 2 persoane
Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, stând jos, în aer liber, natură şi apă
Este posibil ca imaginea să conţină: 3 persoane, oameni în picioare şi costum
Este posibil ca imaginea să conţină: 9 persoane, oameni în picioare şi interior
Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, cadru apropiat

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.