Tue. Dec 1st, 2020

Actiune desfasurata de politistii vasluieni

2 min read
Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, oameni în picioare, cer şi în aer liber

În perioada 15 – 17 mai a.c., 67 de polițiști din structurile de poliție rutieră și ordine publică ale Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au acționat pe drumurile naționale de pe raza județului Vaslui, pentru creșterea siguranței traficului rutier pe drumurile publice și prevenirea accidentelor rutiere. 
În cadrul activităților au fost verificate peste 715 de vehicule și legitimate peste 810 de persoane. 
În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 478 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 205.800 lei, atât pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice – cele mai numeroase abateri fiind cele privind nerespectarea regimului legal de viteză (333), cât și pentru nerespectarea prevederilor Legii 312/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă.
De asemenea, au fost reținute 34 de permise de conducere (23 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 5 pentru alcool și 6 pentru nerespectarea regulilor privind depășirea) și retrase 6 certificate de înmatriculare.
Totodată, au fost întocmite patru dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 336, alin. 1 din Cod Penal (3) și de conducerea unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335, alin. 2 din Cod Penal (1). 
Pentru reducerea gradului de victimizare prin accidente de circulație, polițiștii le recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă, să respecte cu strictețe regulile de circulație și să circule cu o viteză adaptată în permanență la condițiile de drum.
Rulați cu o viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.
Purtați centura de siguranță! Utilizați sistemele de retenție omologate pentru ocupanții din autovehicule!
Nu utilizați telefonul mobil sau alt dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, în timp ce conduceți autovehicule pe drumul public.
Nu bruscați comenzile autoturismului și efectuați fiecare manevră doar după o temeinică asigurare.
Acordați prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate.
Nu îngreunați traficul și nu obstrucționați vizibilitatea prin opriri sau staționări neregulamentare!
Nu consumați alcool sau substanțe interzise! Acestea vă vor scădea capacitatea de reacţie, concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, oameni în picioare şi în aer liber

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.