Mon. Jul 13th, 2020

PRIMĂRIA VASLUI

2 min read

Dragi concetățeni,

Actualul context impune măsuri care ne împiedică să organizăm evenimentele așa cum eram obișnuiți. Cu toate acestea, vă asigur că, deși nu putem fi aproape de voi fizic, suntem în mod constant cu gândul la locuitorii acestui oraș. În anii anteriori, data de 9 mai ne-ar fi găsit împreună, oficialități și cetățeni, pentru a onora tripla semnificație a acestei zile: proclamarea independenței statale, victoria împotriva Germaniei naziste și sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Ziua Europei.
La 9 mai 2020, se împlinesc 143 de ani de când, ca o încununare a eforturilor anterioare, Mihail Kogălniceanu declara în Parlamentul țării: „suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare”, scuturând astfel haina grea a suzeranității otomane de pe umerii României. În 1877, forțată să-și ia propriul destin în mâini și să aleagă calea armelor pentru consfințirea independenței, România a demonstrat Europei puterea pe care o are o națiune unită pentru un țel nobil.
Un alt moment remarcabil îl constituie ziua de 9 mai 1945. Sunt, iată, 75 de ani de când Coaliția Națiunilor Unite a reușit glorioasa victorie care a sfârșit cel mai pustiitor război de pe continentul european. Înfrângerea Germaniei naziste a fost și va rămâne un reper deosebit de important în evoluția ulterioară a Europei, așa cum o știm acum. Sute de mii de militari ai armatei române s-au sacrificat în timpul acestui război, iar jertfa lor nu va fi nicicând uitată!
Pe 9 mai 1950, Robert Schuman făcea istorica declarație care a stat la baza constituirii Uniunii Europene: „Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi (…) Contribuția pe care o poate aduce civilizației o Europă organizată şi activă este indispensabilă pentru menţinerea unor relații pașnice”. Ministrul francez de externe propunea, astfel, crearea unei colaborări economice între cele două state rivale, Franța și Germania, care urma să pună capăt disputelor dintre ele, acesta fiind punctul de plecare spre Uniunea Europeană de astăzi.
Iată cum, ziua de 9 mai pare să fi adunat de-a lungul timpului energiile eliberatoare și creatoare care au condus, cu putere și convingere, spre un prezent de care uneori ne bucurăm fără a ne reaminti rădăcinile lui adânci. Se impune, așadar, să acordăm întreaga atenție momentelor istorice, să ne omagiem înaintașii care au făcut posibilă România de astăzi și să păstrăm în suflete și în memoria colectivă eforturile națiunii române pentru îndeplinirea idealurilor ei de independență și unitate!
La mulți ani, Românie independentă!
La mulți ani, Românie europeană!

Cu prețuire,
Al vostru
Primar, Ing. Vasile PAVĂL

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.