19/04/2024

Infractiuni la regimul circulatiei rutiere

4 min read
Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, maşină şi în aer liber

Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane depistate pe drumurile publice ale județului Vaslui, încălcând prevederile legale în vigoare.
În data de 3 aprilie a.c., ora 08:50, polițiști din cadrul Poliției Orașului Murgeni, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul județean DJ 244B, pe raza orașului Murgeni, au depistat în trafic un autoturism înmatriculat în străinatate, condus de un bărbat de 49 de ani, din Murgeni. 
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat că autoturismul era radiat din circulația publică din luna iulie 2017.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ”punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 334, alin. 1 din Codul Penal.

**
În data de 4 aprilie a.c., ora 03:30, polițiști din cadrul Poliției Orașului Negrești, aflați în exercitarea atribuțiilor în orașul Negrești, județul Vaslui, au depistat în trafic, pe strada Decebal, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, al cărui conducător se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul în vârstă de 31 de ani, din comuna Oșești, județul Vaslui, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat și faptul că șoferul avea dreptul de a conduce suspendat. 
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice” și ”conducerea unui vehicul pe drumurile publice de o persoană având exercitarea dreptului de a conduce suspendată”.

***
În ziua de 4 aprilie a.c., ora 14:05, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vaslui – Secția 2 Poliție Rurală Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor pe raza comunei Miclești, județul Vaslui, au depistat în trafic, pe drumul comunal DC12, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, al cărui conducător se afla sub influența băuturilor alcoolice. 
Bărbatul în vârstă de 34 de ani, din comuna Miclești, județul Vaslui, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferul a refuzat prelevarea de probe biologice pentru stabilirea concetrației de alcool pur în sânge. 
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală, pentru săvârşirea infracţiunii de “refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 337 din Codul Penal.

***

În noaptea de 4/5 aprilie a.c., ora 00:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bârlad au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale. 
Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, un bărbat de 19 de ani, din municipiul Bârlad, județul Vaslui, care conducea un autoturism înmatriculat în județul Galați, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de întoarcere, fapt pentru care a acroșat un autoturism staționat. În urma evenimentului rutier nu au rezultat vătămări corporale. 
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 din Codul Penal.

*** **
În ziua de 5 aprilie a.c., ora 19:10, polițiștii Poliției Municipiului Bârlad – Secția 3 Poliție Rurală Bârlad, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza satului Ibănești, județul Vaslui, au depistat în trafic un autoturism înmatriculat în străinătate, al cărui conducător se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul în vârstă de 32 de ani, din orașul Ibănești, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. În autoturism, ca pasager, se mai afla un tânăr de 19 ani, din Ibănești, care nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule şi care a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. 
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 336 din Codul Penal și ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 din Codul Penal, existând suspiciunea că și pasagerul ar fi condus autoturismul sus-menționat, pe drumurile publice.

***

În ziua de 6 aprilie a.c., ora 11:00, polițiștii Poliției Municipiului Huși – Secția 4 Poliție Rurală Huși, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Budu Cantemir, comuna Stănilești, județul Vaslui, au depistat în trafic, pe un drum sătesc din localitate, un vehicul de tip moped. Acesta era condus de un bărbat în vârstă de 25 de ani, din comuna Stănilești, județul Vaslui. 
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că mopedul este înregistrat în municipiul Huşi, iar bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. 
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 din Codul Penal.

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.