Sun. Sep 20th, 2020

Actiuni derulate de Serviciul de Investigare a Criminalitatii Organizate

2 min read
Este posibil ca imaginea să conţină: deserturi şi mâncare, text care spune „POLIȚIA ROMÂNĂ”

Polițiștii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui au acționat pe raza județului Vaslui pentru combaterea faptelor ilicite de comerț și a altor fapte cu impact negativ asupra siguranței cetățeanului.
În perioada 24 martie – 31 martie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice – au executat mai multe acțiuni polițienești pe raza județului Vaslui, pentru prevenirea, descoperirea și combaterea faptelor ilicite de comerț, dar și a altor fapte cu impact negativ asupra siguranței cetățeanului, prin efectuarea de controale la agenții economici care își desfășoară activitatea în sfera alimentației publice și a comercializării produselor farmaceutice din mediul rural.
În cadrul acțiunii, polițiștii au efectuat controale la peste 520 de agenți economici și au legitimat peste 390 de persoane, iar în urma neregulilor constatate s-au aplicat 88 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 85.000 lei. Cele mai multe sancțiuni – 24 – au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 1/1999 raportate la Ordonanțele Militare privind măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19, iar 19 au fost aplicate pentru abateri săvârșite la Legea 12 din 1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicit.
Totodată, au fost confiscate mai multe produse comercializate fără documente legale de proveniență (alcool sanitar, produse de curățenie, legume, fructe și alimente) în valoare totală de peste 4.200 lei, precum și suma de 500 lei.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vaslui vor continua desfășurarea de acțiuni specifice pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii activităților ilicite și încălcării legislației în vigoare.

Este posibil ca imaginea să conţină: băutură

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.