Sat. Oct 31st, 2020

INFRACȚIUNI LA REGIMUL CIRCULAȚIEI RUTIERE

2 min read
Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, maşină şi în aer liber, text care spune „POLIȚIA RUTIERĂ”

Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane depistate pe drumurile publice ale județului Vaslui, încălcând prevederile legale în vigoare.
În ziua de 28 martie a.c., ora 21:45, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Negrești, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Vasile Alecsandri, din Negrești, județul Vaslui, au depistat în trafic un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, al cărui conducător se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul în vârstă de 21 de ani, din localitatea Valea Mare, orașul Negrești, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,19 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul avea dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335, alin. 2 din Codul Penal. În plus, acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1305 lei pentru conducere sub influența alcoolului.

**
În ziua de 29 martie a.c., ora 19:10, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Negrești, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Pieții, din Negrești, județul Vaslui, au depistat în trafic un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, al cărui conducător se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul în vârstă de 40 de ani, din orașul Negrești, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. 
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 336, alin. 1 din Codul Penal.

Polițiștii vasluieni atrag atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie şi, în special, asupra celor referitoare la conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice :
Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat băuturi alcoolice!
Consumul de alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi. De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor. 
Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani sau amendă, aceasta fiind pedeapsa prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Totodată, pe timpul cercetării, permisul este reţinut, fără drept de circulaţie.

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, maşină şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, maşină şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, oameni în picioare, copil şi în aer liber

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.