Fri. Apr 3rd, 2020

Actiune derulata de Serviciul de Investigare a Criminalitatii Economice

1 min read
Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni şi mâncare

Polițiștii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui au desfășurat activități pentru prevenirea, descoperirea şi combaterea infracțiunilor la regimul drepturilor de proprietate intelectuală şi a activităților ilicite de natură economică. 
În zilele de 29 februarie și 1 martie a.c., lucrătorii din cadrul Inspectoratului de Poliție JudețeanVaslui – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice – au executat o acțiune polițienească pe raza județului Vaslui (municipiile Vaslui, Bârlad și Huși) pentru prevenirea, descoperirea și combaterea infracțiunilor la regimul drepturilor de proprietate intelectuală și a activităților ilicite de comerț. 
În cadrul acțiunii, polițiștii au efectuat controale la 55 de agenți economici, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 35 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 47.000 lei. Totodată, polițiștii au constatat săvârșirea a 5 infracțiuni, toate prevăzute de Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.
Cu ocazia derulării acțiunii au fost confiscați peste 850 lei, dar și bunuri (mărțișoare, flori ornamentale, jucării, încălțăminte și genți damă), în valoare totală de peste 20.000 lei, comercializate fără documente legale de proveniență.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vaslui vor continua desfășurarea de acțiuni specifice pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii activităților ilicite și încălcării legislației în vigoare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.