Thu. Apr 2nd, 2020

Infiinţarea și dezvoltarea formelor asociative în sectorul agricol la nivelul judeţului Vaslui

2 min read
Este posibil ca imaginea să conţină: 6 persoane, oameni stând jos, masă şi interior

Fermierii din ţara noastră aleg din ce în ce mai mult să se asocieze în forme de cooperare moderne precum cooperativele agricole și grupurile de producători cu scopul de a obţine avantaje economice pentru toţi membrii cooperatori. 
Astfel, în data de 04.02.2020, la sediul Direcţiei pentru Agricultură Judeţene Vaslui a avut loc cea de a treia întâlnire între reprezentanţi din cadrul ,,Egis Romania S.A.” și producători agricoli locali, din domeniul legumicol, în vederea înfiinţării și dezvoltării formelor asociative agricole la nivelul judeţului Vaslui.
In acest context, expunerea avantajelor, respectiv recomandarea situaţiilor de bune practici aplicate în alte judeţe privind înfiinţarea, funcţionarea și dezvoltarea cooperativelor agricole prin atragerea de fonduri U.E. (achiziţia de abatoare mobile, silozuri de mare capacitate pentru cereale) precum și încurajarea prezentării problemelor producătorilor din domeniul
legumicol au constituit factori care au influenţat în mod pozitiv discuţiile interactive și au determinat depășirea pragului de neîncredere afișat pentru asocierea în cooperative agricole sau
grupuri de producători.
De menţionat este faptul că, la finalul întâlnirii, a fost susţinută ideea de a se realiza un schimb de experienţă între fermierii locali și cei din zona Vatra Dornei, atât pentru sprijinirea
încrederii producătorilor agricoli – contact direct, schimb de opinii privind experienţele trăite – cât și pentru înfiinţarea și dezvoltarea formelor asociative din sectorul agricol vasluian, prin
atragerea de fonduri europene nerambursabile, atât de necesare în activitatea economică a fermierilor din judeţul nostru”, ne-a transmis Gigel Crudu, director executiv in cadrul Directiei pentru Agricultura a Judetului Vaslui.

Dorelian David

Este posibil ca imaginea să conţină: 5 persoane, oameni stând jos, masă şi interior

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.