Sat. Dec 14th, 2019

1 Decembrie, Ziua Nationala, sarbatorita cu fast si la Vaslui

2 min read
Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, oameni în picioare, copac, pantofi şi în aer liber

Primaria si Consiliul Local Vaslui, in colaborare cu Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale (CJCPCT) Vaslui au organizat o ampla manifestare prilejuita de marea sarbatoare de 1 Decembrie, Ziua Nationala a Romaniei. La actiune au luat parte cel putin 1500 de concitadini dornici sa asiste la o frumoasa si emotionanta intalnire care a marcat implinirea a 101 ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Aceasta s-a consumat in Piata Civica a municipiului resedinta de judet si a debutat cu intonarea imnului national de catre Corala ”Fantasia” a Palatului Copiilor Vaslui, grup condus de prof. Vasile Negura. Manifestarea a avut prevazuta in program nu mai putin de cinci evenimente: un serviciu religios oficiat de un sobor de preoti condus de parintele Adrian Chirvasa, protopop de Vaslui, alocutiuni rostite de catre oficialitatile judetene si municipale, aici amintindu-i pe primarul Vasile Paval, Dumitru Buzatu, presedintele Consiliului Judetean Vaslui si subprefectul (interimar) Mircea Gologan, o depunere de coroane de flori de catre oficialitati, sefi de servicii deconcentrate si reprezentanti ai unor partide politice precum si o parada militara. Prof. univ. catalin Turliuc, de la Univ. ”A. I. Cuza” din iasi a prezentat, pe scurt, semnificatia zilei de 1 decembrie 1918. Totul a culminat cu un spectacol artistic mult apreciat de cei prezenti. Manifestarea a fost sustinuta de actori ai Teatrului ”V. I. Popa” din Barlad, de solisti vasluieni acompaniati de Orchestra ”Rapsodia Vasluiului”, condusa de maestrul Cristian Nastase, Ansamblul folcloric ”Hora Vasluiului” al CJCPCT Vaslui, Grupul folcloric ”Negru Voda” din Capriana (Republica Moldova) precum si solistii vocali Raluca Radu, surorile Osoianu si Ion Paladi. Demna de remarcat a fost reprezentatia facuta de membrii grupului folcloric din Capriana, artistii de dincolo de Prut entuziasmand pur si simplu asistenta. Publicul spectator i-a apreciat asa cum se cuvine, cu aplauze la scena deschisa.

Dorelian David

Foto: Alexandru Boghiu

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, pantofi, copac şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: 4 persoane, oameni în picioare şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, oameni în picioare, copac, mulţime, pantofi, teren de baschet şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, teren de baschet şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: 8 persoane, oameni în picioare şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: 2 persoane, oameni în picioare şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, masă, copil şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: 10 persoane, persoane zâmbind, oameni în picioare, barbă, copil, pălărie şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, mulţime, cer şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, mulţime, copac şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, mulţime, copac şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: 9 persoane, persoane zâmbind, oameni în picioare, pantofi şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: 3 persoane, oameni în picioare
Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, mulţime, cer, copac, pantofi şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, mulţime, copac şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: 6 persoane, oameni în picioare şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, oameni pe scenă, mulţime şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, oameni pe scenă şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, copac, pantofi, cer şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, stând în picioare, pantofi, teren de baschet şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, oameni în picioare şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, oameni în picioare, oameni mergând, mulţime, pantofi, copac şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: 6 persoane, oameni în picioare, mulţime şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, mulţime şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: 2 persoane, oameni în picioare şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, stând în picioare şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, stând în picioare, pălărie şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, oameni în picioare şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, oameni în picioare, mulţime şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, oameni în picioare, pantofi şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: 2 persoane, oameni mergând, pantofi, mulţime, teren de baschet şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: 7 persoane, oameni în picioare, copil şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: 10 persoane, persoane zâmbind, oameni în picioare şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, oameni în picioare, oameni mergând şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, oameni mergând, mulţime şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: 2 persoane, în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, copac şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, mulţime şi în aer liber

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.