Thu. Apr 2nd, 2020

Conferinta de presa la Primaria Vaslui

2 min read
Este posibil ca imaginea să conţină: 3 persoane, oameni stând jos, masă şi interior

A intrat de ceva timp in traditie ca edilul numarul 1 al municipiului resedinta de judet sa organizeze, lunar, o intalnire cu mass-media locala. Asa au stat lucrurile si acum. La intrevedere au fost prezenti cei doi viceprimari, Daniel Neacsu si Dragos Cazacu precum si secretarul Primariei, Eduard Lacatusu. Pentru inceput mai marele urbei a precizat ca este o perioada in care se desfasoara activitati foarte importante. Paval a mentionat cateva dintre cele mai importante proiecte de hotarari de pe ordinea de zi a sedintei Consiliului Local, sedinta care se va desfasura maine (joi, 28 noiembrie). Apoi a mentionat faptul ca taxele si impozitele pe 2019 au fost achitate de catre vasluieni in procent de peste 90%. De asemeni a precizat si care este stadiul unor lucrari care se efectueaza in oras sau in satele componente acestuia. Primarul a facut referiri la repararea de strazi, la lucrarile derulate in cadrul programului apa-canal, construirea celor 20 de locuinte de serviciu, construirea terenului de fotbal de pe strada Husului etc. A intrat de ceva timp in traditie ca edilul numarul 1 al municipiului resedinta de judet sa organizeze, lunar, o intalnire cu mass-media locala. Asa au stat lucrurile si acum. La intrevedere au fost prezenti cei doi viceprimari, Daniel Neacsu si Dragos Cazacu precum si secretarul Primariei, Eduard Lacatusu. Pentru inceput mai marele urbei a precizat ca este o perioada in care se desfasoara activitati foarte importante. Paval a mentionat cateva dintre cele mai importante proiecte de hotarari de pe ordinea de zi a sedintei Consiliului Local, sedinta care se va desfasura maine (joi, 28 noiembrie). Apoi a mentionat faptul ca taxele si impozitele pe 2019 au fost achitate de catre vasluieni in procent de peste 90%. De asemeni a precizat si care este stadiul unor lucrari care se efectueaza in oras sau in satele componente acestuia. Primarul a facut referiri la repararea de strazi, la lucrarile derulate in cadrul programului apa-canal, construirea celor 20 de locuinte de serviciu, construirea terenului de fotbal de pe strada Husului etc.

Este posibil ca imaginea să conţină: 3 persoane, masă şi interior
Este posibil ca imaginea să conţină: copac, plantă, noapte, cer şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: copac, plantă şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: 3 persoane, oameni stând jos, masă şi interior

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.