Sun. Sep 20th, 2020

Receptia dispensarului medical de la Muntenii de Sus

2 min read
Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, stând în picioare şi în aer liber

Agitatie mare astazi la Muntenii de Sus. Nici nu se putea alfel deoarece in cursul acestei zile a avut loc receptia si predarea, catre beneficiar, Primaria Muntenii de Sus, a noului si modernului dispensar medical din comuna. Acesta va gazdui trei cabinete cu medic generalist (de familie), medic stomatolog, ambele cu asistente dar si o farmacie. Aceste spatii vor fi inchiriate de viitorii ”chiriasi”. De mentionat ca cele doua cabinete ale asistentelor sunt parte integranta a medicului de familie si stomatologului. Proiectantul a fost Constan Construct, constructorul SC Iulcasa Construct SRL iar sediul dispensarului a fost realizat in 15 luni (un an si trei luni).

Receptie linistita, fara nelipsita ”opulenta”

La asemenea gen de manifestari nu e evenimentul cat e ”masa, dansul si petrecerea”. La noi, la romani, se obisnuieste ca opulenta sa fie la ea acasa. Dar cum primarul de aici tace si face, totul s-a desfasurat linistit, fara mare tam-tam. La eveniment a fost prezent Ciprian Trifan, unul dintre vicepresedintii Consiliului Judeten Vaslui, primarul Ion Vartolomei, doua fete bisericesti care au tinut un Te Deum si o scurta slujba precum si locuitori ai comunei. ”Iata ca a venit si momentul ca unul din obiectivele de investitii la care țin foarte mult si care a fost promis celor care mi-au acordat increderea sa ajunga la final. Multumesc pentru sprijin si prezenta domnului vicepreședinte al Consiliului Județean Vaslui, un prieten al meu si al comunitatii noastre, colegilor din primarie pentru munca depusa, preoților pentru vorbele alese la sfințirea acestei constructii, cetățenilor care au venit alaturi de noi pentru a ne bucura impreuna de munca noastra, a tuturor. Bineinteles ca fara munca constructorului care a crezut in finalitatea acest frumos obiectiv nu ne-am fi aflat azi aici, de aceea tin sa-i multumesc prin intermediul dvs, administorului societatii Iulcasa Construct SRL domnul Arteni Iulian. Sper ca pana la finalul acestui an sa ne mai intalnim la receptii ale investitiilor din Comuna Muntenii de Sus si sa demaram alte lucrari atat de necesare comunitatii noastre”, a tinut sa mentioneze Ion Vartolomei.

Dorelian David

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni şi oameni în picioare
Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, stând jos, copac, copil şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, stând jos, masă şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, stând în picioare, copac şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: 4 persoane, oameni în picioare şi costum
Este posibil ca imaginea să conţină: plantă, copac, floare, masă şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, stând în picioare, copac, plantă şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, stând în picioare şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni şi interior
Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, oameni în picioare, pălărie şi interior
Este posibil ca imaginea să conţină: 2 persoane, oameni în picioare şi interior
Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, stând în picioare, costum şi interior
Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, oameni în picioare, costum şi interior
Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, stând în picioare şi interior
Este posibil ca imaginea să conţină: 6 persoane, oameni în picioare şi interior
Este posibil ca imaginea să conţină: 5 persoane, oameni în picioare şi interior
Este posibil ca imaginea să conţină: 6 persoane, oameni în picioare, costum şi interior

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.