Sat. Sep 26th, 2020

Ziua Porților Deschise și Gala proiectelor REGIO

3 min read
Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Centrul de Informare Europe Direct Vaslui, Consiliul Judeţean Vaslui, Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad și Teatrul „Victor Ion Popa” Bârlad, organizeaza duminică, 14 iulie, incepand cu orele 11.00, Ziua Porților Deschise și Gala proiectelor REGIO.
În deschiderea evenimentului publicul iubitor de artă este invitat să participe la vernisarea unei expoziții inedite, cu lucrări semnate de inegalabila artistă Cela Neamțu. Aceasta va propune spre vizionare o interesantă colecție de cămăși (ii) românești, din toate ținuturile țării, extraordinare creații ale geniului românesc. Proiectul domniei sale a pornit de la moștenirea unor petece din pânzeturi rămase de la una dintre artistele care au scos la lumină unicitatea portului nostru tradiţional, Lena Constante. Cela Neamţu a fructificat acest dar de nepreţuit, l-a relevat printr-un laborios şi ingenios demers artistic, într-o rapsodică înlănţuire, întregul şi largul ambitus de frumuseţe. A colat iscusit şi cu inspiraţie petecele într-un proces reconstructiv. Reconstituirea celor 40 de cămăşi, părți ale costumului popular femeiesc, din toate colţurile României, din Muscel, Sălaj, Târnave, Romanaţi, Bucovina şi din multe alte locuri, e făcută în respectul deplin al autenticităţii.
În completarea colecției de cămăși (ii) artista ne invită să vizionăm și câteva tapiserii care practic se armonizează cu ambientul creat de inedita colecție de ii. Este lucru bine cunoscut că artista este una dintre personalităţile cele mai importante ale artei contemporane româneşti în domeniul tapiseriei. În cele peste cinci decenii de activitate a participat la numeroase expoziţii naţionale şi internaţionale de prestigiu, a avut expoziţii personale în mari muzee şi galerii din ţară şi din străinătate. Operele ei figurează în colecţii de stat şi particulare de prestigiu din întreaga lume.
Partea a doua a evenimentului va fi organizată în sala Teatrului „Victor Ion Popa”, unde va avea loc Gala proiectelor REGIO. Cu acest prilej vor fi premiate, în mod simbolic, o serie de proiecte de impact, derulate în județul Vaslui prin intermediul Programului Operațional Regional 2007-2013. De asemenea vor fi promovate și proiectele aflate în implementare, finanțate prin POR 2014-2020.
”Locația acestor evenimente nu a fost aleasă întâmplător. Din dorința de a demonstra că, pe lângă lucrările de infrastructură, necesare dezvoltării regiunilor și eliminării decalajelor dintre acestea, fondurile europene “conservă” şi sufletul, prin protejarea identității noastre culturale. Am dorit prin acest demers să scoatem în evidență rezultatele unui proiect european de impact, ce a poziționat municipiul Bârlad pe harta turismului și a reașezat o pagină de istorie și cultură în inima acestui oraș”, ne-a declarat Mihaela Dumitras, ofiter de comunicare la Centrul Europe Direct Vaslui.
Acțiunea, în ansamblul ei, face parte din suita activităților Proiectului „Centrul de Informare Europe Direct Vaslui”, implementat de Consiliul Județean Vaslui și cofinanțat de Comisia Europeană prin Reprezentanța sa din România, prin intermediul unui „Grant pentru organizarea evenimentelor pe tema Politicii de Coeziune”, Programul „Selectarea partenerilor pentru desfășurarea de activități în calitate de centre de informare Europe Direct in Romania”.

Este posibil ca imaginea să conţină: text

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.