Sat. Sep 26th, 2020

Se intampla si lucruri bune la Valeni

2 min read
Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, stând jos

Cand lumea aude de Valeni, cand se vorbeste de aceasta localitate sau de comuna in ansamblu, gandul zboara la acel nefericit eveniment petrecut acum cativa ani. Totusi, in aceasta parte a judetului se intampla si lucruri bune, lucruri frumoase, pozitive. Sa incepem cu cresterea animalelor si in special cu cresterea ovinelor. Cu zeci de ani in urma cand aminteai de aceasta zona te gandeai la oamenii harnici de aici, la gospodarii instariti care detineau sute si chiar mii de oi. A fost o perioada cand in comuna existau peste 10-15000 de ovine. Acum sunt circa 6000, oricum o cifra semnificativa daca ne gandim cat de greu se creste un animal in zilele noastre. Mai mult, mare parte dintre cei care detin oi in zona nu prea au unde sa le dea de mancare, astfel ca sunt nevoiti sa ”migreze” spre alte ”zari mai calde”. Pe agenda de lucru a primarului Radu Beligan (simpla coincidenta cu numele marelui actor decedat acum ceva timp!) exista cateva puncte stringente, de actualitate. Unul dintre ele, din cadrul Programului National de Dezvoltare Locala (PNDL 1), il constituie alimentarea cu apa. La aceasta ora 99% din locuitorii comunei sunt racordati la reteaua de apa. De asemeni statia de tratare a apei este si ea gata. In executie este o suprafata de 4,5 km care urmeaza a fi asfaltata in cele doua sate componente: Moara Domneasca si Valeni. Joi, 4 iulie, se va semna contractul care prevede demararea construirii unui dispensar medical modern in comuna iar caminul cultural urmeaza a fi reabilitat si consilidat. Ca mai peste tot in judet si aici sunt foarte multi cei plecati la munca peste hotare. Asa se intampla cand saracia este, vrand- nevrand, la ea acasa. Cei care merg sa munceasca pentru altii, peste mari si tari, o fac pentru mai binele lor si al familiior lor. Ei se intorc cu bani frumoasi pentru a investi in case, masini, animale si chiar pentru a porni mici afaceri de familie. ”Avem intocmit proiectul pentru asfaltarea a 9,5 km prin Fondul de investitii, insa nu se stie cand si mai ales daca va mai demara. Sa vedem ce vor hotari guvernantii. Avem totodata in stadiu de fezabilitate un proiect care vizeaza aducerea gazului metan in comuna noastra. Sper sa reusim sa-l ducem la bun sfarsit, deoarece este mai mult decat necesar sa avem gaz metan”, ne-a declarat primarul Radu Beligan, un om putin mai taciturn dar care e obisnuit mai mult sa faca decat sa vorbeasca.

Este posibil ca imaginea să conţină: casă şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: cer, casă, nor, copac şi în aer liber

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.