Thu. Sep 24th, 2020

Duminica pe drumuri

3 min read
Este posibil ca imaginea să conţină: 7 persoane, oameni în picioare şi în aer liber

Voluntarii Asociației „SOLIDAR” Vaslui au vizitat astăzi patru familii din satul Telejna. Au fost vizate familii cu mulți copii (cele patru familii totalizează 24 copii). Le-au fost duse hăinuțe, încălțăminte, rechizite, jucării, alimente și dulciuri. Vizita la cele patru familii nu a fost din categoria „urgențe”. Situația la fiecare este oarecum sub control. Cei de la ”Solidar” au dorit doar să ia pulsul, să le ofere contactele lor ca în caz de necesitate să ii poată suna direct. ”Copiii fiind mici, deocamdată fac față cumva la cheltuieli. Când vor ajunge să fie dați la liceu probabil lucrurile se vor complica și vor avea nevoie de mai mult sprijin. Ne-am dus duminică după-amiază când lumea iese de la biserică și toți pot fi găsiți acasă. Atmosfera în sat, una de duminică. Femei stând de vorbă la poartă, bărbații pe lângă casă. Mai precizăm că din această localitate nu sunt mulți plecați în țări străine”, ne-a spus Ionel Popa, presedintele ”Solidar” Vaslui.
T. A. crește împreună cu soțul si 6 copilași (primii doi dintr-o altă relație). Ultimii patru au fost găsiti acasă. S-au bucurat foarte mult de vizita intempestivă a ”solidarilor”, mai ales copilașii.
Georgiana Hurchi, o mai veche cunoștință a celor de la ”Solidar”, crește patru copilași. Tatăl copiilor a murit în decembrie 2017 iar ei au ajutat-o anul trecut . Între timp este într-o nouă relație și se speră să fie una cu mai mult noroc. 
”M. L. crește 10 copilași. Nu am găsit nici unul acasă.Erau la cules cireșe! Am discutat cu tatăl copiilor. Chiar dacă are mulți copii, nu pare deloc disperat!
H.M.N. crește patru copilași. Am găsit acasă trei din ei, copii isteți care doresc să meargă mai departe cu școala”, ne-a mai spus Popa.
Telejna este un sat în comuna Zăpodeni din județul Vaslui. Localitatea are o populație de cca 400 locuitori. Biserica de lemn și vălătuci cu hramul “Sf. Voievozi” a fost ridicată în anul 1816 și are statut de monument istoric. Este satul care a dat-o științei medicale pe Gioconda Dobrescu (n. 8 septembrie. 1926 – d. 17 mai 2009). A fost singurul copil din sat care a mers la școală la acea vreme și iată ce a ieșit! A obtinut toate gradele stiintifice, inclusiv cel de doctor docent, a fost presedintele Academiei Medicale. În Iași a fost considerată specialistul numărul unu în histologie.
Voluntari implicați în acțiune: David Bălău, Nechita Magdalena, Vezetiu Rareș coordonați de Ionel Popa, președintele asociației.
”Mulțumim tuturor celor ce susțin acțiunile noastre! Mulțumim pentru alimente unei persoane care dorește să rămână anonimă!
Dumnezeu să vă ajute la toți, să vă ocrotească familiile și să aveți spor în activitățile pe care le desfășurați!”, a incheiat Popa.
„Prima şi cea mai înaltă lege trebuie să fie iubirea omului faţă de om. Homo homini Deus est – aceasta este suprema maximă practică, acesta este punctul de cotitură al istoriei lumii.” Ludwig Feuerbach

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, stând în picioare, copil şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: 2 persoane, oameni stând jos şi copil
Este posibil ca imaginea să conţină: 6 persoane, persoane zâmbind, oameni în picioare, pantofi şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: 3 persoane, persoane zâmbind, oameni în picioare, pantofi şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: 7 persoane, persoane zâmbind, oameni în picioare, pantofi, copil şi în aer liber

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.