Tue. Sep 22nd, 2020

Ionel Popa face un apel de suflet Sprijin pentru familiile afectate de inundațiile de la Pribești

3 min read
Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, pantofi, copac, cer şi în aer liber

În urma comunicatelor privind inundațiile care au afectat localitatea Pribești din comuna Codăiești, județul Vaslui, Asociația „SOLIDAR” a decis să se implice direct. Precizez că am lansat un comunicat prin care am adus la cunoștința autorităților locale că putem oferi sprijin celor afectați de inundații. Nu ni s-a cerut sprijin și de aceea am solicitat noi de la Primăria Codăiești lista familiilor afectate. Am primit o listă cu 26 cazuri și într-o primă etapă ne-am deplasat la 17 cazuri. Mijlocul nostru de transport nu ne-a permis mai mult. Ne-am dus cu ceea ce noi am avut pe stoc. Am ținut cont de componența familiilor, de vârste și sex. Mulțumim comp. Asistență socială din primărie pentru sprijin. Le-am dus haine, încălțăminte, jucării la copii, alimente și dulciuri. Scopul principal al deplasării a fost acela de a fi alături de acei oameni, de a arăta că nu sunt singuri. I-am găsit foarte speriați, încă afectați de șocul celor trei valuri de inundații.Le-am dat voie să se exprime, în felul acesta căpătând mai mult curaj și speranță. Am postat poze și filmulețe cu gândul că se vor găsi persoane care să le vină în ajutor. Cei afectați si-au exprimat supărarea față de administrația locală și județeană pentru că nu fac mai mult în sprijinul lor. Noi știm că administrația locală și județeană caută cadru legal spre a-i ajuta și credem că fac tot posibilul în acest sens. Probabil o mai bună comunicare s-ar impune. Acești oameni, cei mai mulți oameni în vârstă, sunt de-a dreptul speriați de orice nor în acest moment.
Se spune că Churchill n-ar fi devenit omul politic atât de cunoscut dacă n-ar fi fost la cârma Marii Britanii în timpul celui de-al doilea război mondial. Această mare nenorocire l-a ajutat să se evidențieze. Spun asta pentru că dacă nici la astfel de catastrofe cum e cea de la Pribești nu se vede implicarea administrației locale, atunci înseamnă că chiar nu-și cunosc rostul. De aceea, sfatul nostru către factorii de răspundere este de a-și analiza agenda, să găsească timp pentru Pribești, să găsească resurse. Duceți-le orice, apă, ceva haine, orice, pentru că ei au mare nevoie să simtă că nu sunt uitați sau ignorați. Încă un sfat: cântăriți-vă vorbele când mergeți acolo. Vorbele trebuie să mângâie, nu să lovească! Nu e momentul pentru mustrări sau acuze.
Totodată, sperăm că s-au întocmit documentații de către primărie spre a fi înaintate către AJPIS pentru obținerea unor ajutoare de urgență. Aduceți la cunoștința opiniei publice dacă ați făcut acest lucru. Tensiunile nu ajută la nimic.
Noi lansăm un apel de sprijin a acestor familii. Vom duce în continuare bunuri. Cei care vor să-i sprijine o pot face fie direct, fie cu ajutorul nostru.
Ne pot contacta la mobil: 0753342654.

Este posibil ca imaginea să conţină: plantă, copac, cer, în aer liber şi natură
Este posibil ca imaginea să conţină: 4 persoane, oameni în picioare, pantofi şi copil
Este posibil ca imaginea să conţină: 8 persoane, persoane zâmbind, oameni în picioare şi în aer liber

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes and modify by Boghiu Marius.